DWMT la Conac, în colaborare cu POINT, este un festival de două zile, un pic altfel. O îmbinare a artei recente, new media și muzică eclectică, pe o moșie plină de castani și flori.
Conacul Udriște-Năsturel este cel mai vechi monument de arhitectură civilă românească din piatră și va deveni, pentru două zile, nu numai un showcase muzical eclectic, dar și gazda unei expoziții temporare, curatoriată de muzeul MARe, special pentru acest festival.
La prima ediție a festivalului DWMT la Conac vor urca pe scenă: Irina Rimes, Golan, Mădălina Pavăl Orchestra, Dora Gaitanovici, Valeria Stoica, Astro Générale, Cristina Lupu, Kadjavsi & Tajnic și Noidzsh.